deșterne
[Conjugare]
DEŞTÉRNE, deştérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge aşternutul de pe pat sau faţa de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfăşura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diştérne vb. III] – Des1- + [a]şterne.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DEŞTÉRNE deştérn tranz. (cuverturi, covoare etc. aşternute) A da la o parte (intenţionat sau întâmplător). /des- + a aşterne
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
deştérne vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. deştérn, 1 pl. deştérnem; conj. prez. 3 sg. şi pl. deşteárnă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Antonime:
A deşterne ≠ a aşterne
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A DEŞTÉRNE deştérn tranz. (cuverturi, covoare etc. aşternute) A da la o parte (intenţionat sau întâmplător). /des- + a aşterne
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Antonime:
A deşterne ≠ a aşterne
(Dicţionar de antonime)